Despre noi

Mariral Residence este un loc deosebit situat în Comuna Florești, județul Cluj, România. Dacă ne veți trece pragul, veți găsi la noi în primul rând o ambianță familiară, iar apoi un loc pe care înalta calitate a activităților și serviciilor oferite îl așează la un alt nivel de respect față de OM.

Atmosfera caldă, prietenoasă și sentimentul de siguranță pe care îl oferă apartenența la o mare familie, sunt obiectivele noastre principale. Și nu în ultimul rând, sănătatea dumneavoastră va fi pe mâini bune. Rezidenta noastra este un loc în care cei de o varsta respectabila își pot petrece timpul așa cum doresc, luând parte la diverse activități, evenimente și plimbări. Vom fi împreună mereu, pe tot parcursul șederii dumneavoastră la noi. În familia noastră veți găsi doar personal cald, prietenos și profesionist. Scopul acestei echipe va fi să vă facă să simțiți că întineriți zi de zi.

Ne dorim să stabilim o relație interumană situată la un înalt nivel de respect, dovedit în tot ceea ce întreprindem pentru dumneavoastră. Rezidența noastră vă invită să-i treceți pragul, profitând de această ofertă unică în România din punct de vedere al serviciilor, alimentației și activităților oferite pentru acest tip de serviciu.

Costurile lunare stabilindu-se în urma întocmirii planului personal de rezidență, în funcție de programul de servicii oferite.

 

Localizare și scurt istoric

Mariral Residence se află în Comuna Florești, cea mai mare comună din România, aflată pe malul drept al râului Someșul Mic, la intersecția dintre Munții Apuseni și Podișul Transilvaniei. Comuna are un relief de depresiune, fiind înconjurată de dealuri cu altitudini medii de 400–500 m, cel mai înalt dintre ele fiind dealul Melcilor. Alte dealuri sunt Urușag, Gârbău, Cetatea Fetei, Sănăslau ș.a.

Clujul este al patrulea oraș ca mărime din România și este unul dintre cele mai importante centre academice, culturale și industriale din România. Orașul este situat în centrul Transilvaniei și datează încă din primii ani ai sec. II d.Hr., fiind atestat documentar chiar la scurt timp după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman (106 d. Hr.). Împăratul Hadrian a fost însă cel care a ridicat așezarea Napoca la rang de municipiu, Municipium Aelium Hadrianum Napocensis, în anul 134 d.Hr.

Situat la încrucișarea unor drumuri de interes național și internațional, municipiul Cluj-Napoca a constituit în permanență un centru de atracție turistică, atât datorită monumentelor aparținând trecutului istoric, cât și bogatei activități culturale și științifice, favorizate de inestimabile valori de patrimoniu găzduite în muzee și biblioteci de rezonanță națională, de existența teatrelor dramatice și lirice, cu largă audiență și pe plan internațional.

Cluj-Napoca are o multitudine de atracții turistice și monumente istorice, cum ar fi Biserica Sf. Mihail din Piața Unirii, construită în secolul XIV în stil gotic, și statuia lui Matei Corvin din fața sa, sau Palatul de Justiție din Piața Avram Iancu. În Cluj-Napoca se află cea mai mare universitate din România, Universitatea Babeș-Bolyai, cu faimoasa Grădină Botanică situată în apropiere de centrul orașului. Pe lângă această grădină, Cluj-Napoca are de asemenea câteva parcuri mari, cel mai renumit fiind Parcul Central, fondat în secolul XIX, și care include un lac artificial cu o insulă, precum și clădirea istorică a fostului cazino, în prezent restaurant, Chios.

În secolul al XIII-lea au fost ridicate primele ziduri de apărare ale cetății Clujului, prevăzute cu turnuri de observație. Cetatea se afla pe malul drept al Someșului și ocupa 7 hectare. Două secole mai târziu au fost construite, cu sprijinul meșteșugarilor, alte ziduri din piatră, având porți de intrare și bastioane menite să protejeze vechea fortificație. Fragmentele de fortificație care s-au păstrat până azi sunt Turnul Pompierilor și Bastionul Croitorilor, care au rezistat în timp, păstrându-și forma originală.

Căi de comunicație rutieră: Municipiul Cluj-Napoca este traversat de Drumul European E 60 (București-Oradea-Budapesta-Viena). Drumurile publice din județul Cluj se întind pe o lungime de 2451 km, printre care se află 342 km de drumuri naționale, 298 km de drumuri modernizate, 2109 km de drumuri județene și comunale. Județul Cluj este traversat de coridorul de sud-vest, care leagă Bucureștiul de Budapesta.

Căi de comunicație aeriană: Aeroportul internațional Cluj-Napoca – Someșeni, folosit până în 1996 doar pentru zboruri interne, este în prezent unul dintre cele mai bune patru aeroporturi din România, și al treilea în zona traficului internațional. Municipiul Cluj-Napoca este conectat prin legături aeriene interne de București, Timișoara, Târgu Mureș, iar extern cu Bergamo, Bologna, Budapesta, Chișinău, Clermont-Ferand (ocazional), Florența, Munchen, Split (ocazional), Treviso, Verona, Trieste, Viena, Frankfurt, și este deservit de către 2 companii aeriene (Tarom, Carpatair). Aeroportul va fi capabil să satisfacă potențialul intern și extern al regiunii și să contribuie la dezvoltarea sa. Există ca obiective de viitor deschiderea de noi rute internaționale spre Germania, Elveția, Austria și Israel, dezvoltarea infrastructurii, îmbunătățirea performanțelor economice și pregătirea viitorului transport combinat.

Recreere și divertisment

Orașul Cluj-Napoca oferă nenumărate posibilități de recreere activă, prin intermediul numeroaselor parcuri și locuri de agrement: Grădina Botanică, Parcul Central, Parcul Universitar, Parcul Rozelor și promenada de pe Someș sunt doar cele mai cunoscute. Pentru activități sportive există: 2 stadioane orășenești; ștranduri, piscine și 3 bazine olimpice; câteva centre cu terenuri de tenis, spații cu facilități pentru practicarea fotbalului, handbalului, baschetului, boxului, luptelor etc. și un mare număr de săli de body building și fitness, dar și aerobic, pilates sau yoga.

Și pentru că după atâta mișcare este nevoie și de o masă delicioasă, Clujul se poate lăuda cu numeroase și felurite restaurante, nu doar cu specific local transilvănean (atât românesc, cât și maghiar), ci și european (italian, spaniol, franțuzesc) și internațional (arăbesc, indian, japonez, thailandez și chinezesc). La toate acestea se adaugă o mulțime de fast food-uri, dar și localuri pentru vegetarieni și vegani.

Deloc de neglijat este și viața de noapte a Clujului, în acord cu specificul de oraș studențesc, plin de cafenele, baruri și cluburi pentru toate gusturile. La toate acestea se adaugă în ultimii ani tot mai multe concerte și festivaluri internaționale (Festivalul Internațional de Film Transilvania, Untold, Electric Castle, Jazz in the Park etc.).

Dar farmecul Clujului este dat și de împrejurimile lui de o frumusețe considerabilă. Probabil cel mai spectaculos obiectiv turistic județean îl reprezintă Cheile Turzii. Rezervație naturală protejată de UNESCO, cheile sunt o destinație potrivită atât pentru cei care doresc să se relaxeze, cât și pentru cei mai aventuroși. Un traseu de aproximativ 4 km străbate defileul, traversează poduri și trece pe lângă peșteri, iar cei experimentați pot practica și escalada. Tot în apropiere se află și Cheile Turenilor, dar acestea fiind mai greu accesibile, și-au păstrat farmecul sălbatic.

Salina Turda, un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare, a fost recent renovată și include acum un lift panoramic, o sală a ecourilor, o insulă înconjurată de un lac cu bărci care pot fi închiriate, terenuri de sport, o roată luminata ca în parcurile de distracții etc. Mai nou există aici și un centru SPA, Complexul Balnear Potaissa, iar în apropiere se mai află și ștrandul Durgău, un complex de lacuri mineralizate formate pe vechile exploatări de sare din Turda. Tot din categoria complexelor cu băi sărate amintim Băile Cojocna și Băile Someșeni, ambele aflate la mică distanță de oraș, și beneficiind de ape cu proprietăți terapeutice, precum și de facilități moderne.

Un important refugiu în natură care trebuie bifat este lacul Tarnița. Aflat la doar 20 km de Cluj, este un lac de acumulare aflat în Munții Apuseni, cu o priveliște deosebită, perfect pentru cei cărora le plac plimbările cu barca, pescuitul, sau pur și simplu admirarea peisajului. Puțin mai departe se află lacul Beliș-Fântânele, tot un lac artificial de acumulare, aflat la confluența dintre Munții Gilăului, Munții Vlădeasa și Muntele Mare. Pe malul lacului se află Stațiunea climaterică Fântânele, foarte căutată de clujeni și turiști, atât datorită oportunităților de odihnă și relaxare, cât și datorită drumețiilor care se pot face în zonă, la care se adaugă vara sporturile nautice pe lac, iar iarna pârtiile de schi din apropiere.

În această zonă se află și Masivul Vlădeasa, una dintre cele mai cunoscute unități montane ale grupei Munților Apuseni, aici găsindu-se renumita Stație Meteo Vlădeasa. Peisajul montan pitoresc, liniștit, cu văi adânci acoperite de păduri bogate, este completat și de fenomene carstice deosebite: chei, cascade și peșteri. Dintre ele poate cea mai cunoscută este Cascada Vălul Miresei din satul Răchițele, o cădere de apă de circa 20 de metri înălțime, încadrată de un masiv stâncos, despre care se zice că s-a format din lacrimile unor nuntași, după ce voalul miresei lor a rămas blocat în acea zonă. Pe lângă peisajul spectaculos, locul este potrivit și pentru alpinism, drumeții montane sau plimbări cu ATV-ul.